Ne-am indreptat spre casa. Am gasit-o pe Esme in gradina, culegand niste flori.
-Esme, placam- i-am spus, in timp ce-i sarutam fruntea.
-Foarte bine, dragule, aveti grija- ne-a spus zambind
-Intotdeauna avem.
Inainte sa vanam am verificat ca nu este nicio fiinta umana in imprejurimi, care ne-ar putea tenta in timp ce vanam. Cu Alice ca companiera, aceasta treaba era foarte usoara.
-Mergem Edward?- m-a intrebat Alice, apropriindu-se s-o imbratiseze pe Esme.
-Mergem
Am sarit raul, ajungand pe sosea indreptandu-ne spre padure, in aduncul padurii, cu vantul lovind cu putere. Eu ma abtineam sa merg pe ritmul lui Alice. Fara sa se opreasca din alergat ea a sarit ca sa atinga o ramura, s-a ridicat ca sa se roteasca de 2 ori in aer si a cazut cu gratia ei pentru a continua fuga. Am ras in duet, am scazut viteza si a imitat-o rotindu-ma de 3 ori.
Ne-am oprit cand am captat aroma, un grup de caprioare obosite stateau langa un arbore, ne-am apropiat cu grija, Alice asigurandu-se ca zona era libera si ne-am daruit vanatorii.
Cateva ore mai tarziu eram total satuli, asa ca am grabit drumul spre intoarcerea acasa.
-Alice, voiam sa te rog ceva…- m-a privit si a inceput sa caute in viitor.
-Sunt aici.
-Ops. Imi pare rau- mi-a spus cu un zambet jucaus- te ascult.
-Unul dintre motivele care ma nelinisteste prietenia ta cu Bella sunt viziunile tale, nu mi-ar placea ca ea sa le cunoasca. Mi-ar placea sa le ti departe de ea, ca sa nu o presionam, si deoarece…ei bine deja sti…muncesc ca sa schimb viitorul.
-Explica-mi- am vazut in mintea ei la ce se referea.
-Tu ai fi ales sa devii un vampir?
-Nu stiu Edward…doar sti ca nu am amintiri umane. Dar sunt multumita de viata pe care o duc si nu as schimba nimic din ce am, sunt fericita ca Jesper este in viata mea.- m-a privit cu un zambet bland- la fel nu mi-as imagina viata mea fara tine.
-Eu daca as putea alege, as alege sa fiu uman fara indoiala. Existenta mea pana acum a fost o condamnare, am suportat doar pentru voi. Asta domina lupta constanta contra tentatiei. Decizia a fost sentimentul predominant in viata mea. Acum, in sfarsit am gasit un motiv pentru a merita secolul de asteptare…as astepta inca o eternitate cu placere daca as stii ca ea la sfarsit va reusi sa dea sens vietii mele, sa-mi lumineze intunericul. Dar sa o transform inseamna sa o condamn. Durerea, tu nu-ti poti aminti dar eu imi amintesc perfect, si a fost acum zeci de ani, nu mi–as putea ierta-o. Dupa, sa traiasca cu noi, sa o condamn sa sufere toate aceste abtineri, sa o privez de toate experietele umane, de familia sa… si daca nu va reusi sa se obisnuiasca? Ea este atat de buna…si daca nu reuseste si devine un monstru? cred ca nu m-as ierta niciodata. Ar sfarsi prin a ma uri. Si nu va fi cale de intoarcere, pentru ca si-a sacrificat sufletul . Nu stiu, Alice, cu cat ma gandesc mai mult, mai multe motive imi vin ca sa n-o transform.
-Dar daca n-o transformi…- a lasat fraza netreminata.
M-am oprit simtind o durere imensa in piept,. nu ma puteam gandii la finalul acelei fraze. Am dat din cap incercand sa nu am mai gandesc la asta.
Alice m-a privit preocupata.
-Edward…- a spus, cu vocea ei plina de remuscare, punandu-si mana peste umarul meu.
-Cred ca nu vreau sa ma gandesc la asta inca- i-am spus cu voce rece.
–Imi pare rau– a gandit- stiu ca nu te consoleaza dar eu inca nu vad acea posibilitate, oricat de mult as cauta-o.
-Bine, Alice, s-o lasam balta- i-am spus sec.
Am alergat restul drumului si imediat ne-am intors.
Jesper o astepta pe Alice pe scari, nelinistit. Am vazut in mintile lor dorinta de a se atinge. Jasper a prins-o de fata pe Alice, o mana pe fiecare obraz si punandu-si fruntea lui peste a ei. Amandoi au gandit acelasi lucru, in acelasi timp, te iubesc. Si eu am fost singurul care i-a auzit.
Am continuat fuga singur, pana la casa Bellei, era deja tarziu, dormea de cateva ore.
Am intrat pe geam. Usurarea mi-a strabatut corpul de sus pana jos, ca un cald val. I-am dat “bine ai venit” durerii din gatul meu. M-am indepartat de fereastra suficient incat nimeni sa nu ma poata vedea si am inceput sa o observ. Sunetul inimii sale era regulat si respiratia ei era lenta si constanta. Era total imobila, culcata intr-o parte, mainile erau langa capul ei si parul ei desfacut era extins pe cearceaf, azi nu-mi aminteste de alge, nu era ud, se observa ca asta l-a uscat cu grija.
Era asa frumoasa incat ma minunam. Am simtit ca nu am scuza ca sa ma apropii, nici frig, nici par incomod, azi dormea linistita, cu un zambet dulce pe fata.
Am ramas in acea parte a camerei, langa fereastra ca sa-i pot sudia chipul. Am respirat profund, lasand ca dulcea ei aroma sa ma asalteze complet, implundu-ma de el pentru a ma inumaniza putin pentru maine.
Ce se va intampla maine? ma intreb. Cum va reactiona vazandu-ma sub soare? S-o speria? M-ar respinge? Pana acum ea a fost foarte tolerabila, dar in lumina soarelui, dovada ca apartinem a 2 lumi diferite va fi evidenta, apartinem unor specii diferite, vanatorul si prada, o relatie nenaturala, interzisa. In sfarsit ma va vedea ca monstrul ce sunt? Ea ma iubeste, mi-am amintit, dar nelinistea indoielilor mele nu s-au risipit. Ea poate fi tolerabila, dar ma terorizeaza sa pot vedea teama in ochii ei.
Am privit-o cautand raspunsuri. Patura care o acoperea era lipita d corpul ei mangaindu-i silueta. Mintea mea s-a pierdut in forma corpului ei, am inceput sa simt caldura pe care o emana, ca o invitatie, gata Edward, mi-am spus. Si m-am lipit de perete, respirand profund. Simtind putin durerea din gatul meu ca pedeapsa pentru gandurile mele.
Dar maine…daca voi fi in stare, daca nu voi vedea in ochii ei respingerea de care imi este asa frica, daca toul este bine si voi fi in stare sa ma controlez…o voi atunge din nou, as incerca s-o ating. Niciodata nu ma voi misca dintr-un impuls, mi-am spus, intotdeauna imi voi controla miscarile, planuindu-le. Intodeauna cand ea isi va dori atat de mult ca mine. M-am gandit la descoperirea de astazi, in cum sentimentele ei erau o reflexie a sentimenelor mele si am zambit.
Voi astepta mereu reactia si permisiunea ei.
Rasaritul era aproape, se apropia ora, am privit-o emotionat. In noaptea asta a dormit linistita, nici un cuvant n-a spus, m-am gandit, putin dezamagit, dar voi avea toata ziua de astazi ca s-o ascult.
M-am schimbat. In timp ce ma priveam in oglinda ma inunda neasteptarea, indoielile si frica, niciodata in viata mea n-am fost asa de nervos. Ma simteam ca si cum as avea 17 ani si as fi pe punctul de a avea prima mea intalnire. Am zambit fara umor, macar daca ar fi atat de simplu ca aia. Am coborat scarile fungind la Alice.
-Sunt aici afara Edward- mi-a spus. Am ocolit toata casa cu viteza, am putut vedea ca Esme si Carlisle erau in salon, ma priveau preocupati, ceilalti au iesit la vanatoare.
Am gasit-o stand pe banca din gradina, cu picioarele incrucisate si cu ochii inchisi.
– Calmeaza-te Edward – s-a gandit Alice –. Totul va fi bine, doar trebuie sa ai grija.
– ¿Inca exista acea posibilitate? – Alice era prinsa in viziunile ei, foarte concentrata, ramanand cu ochii inchisi.
– Indoielile tale, indoielile ei…nu este nimic clar, vad doar posibilitati, nimic definitiv- a deschis ochii, s-a ridicat si si-a pus mainile pe fata mea, uitandu-se in ochii mei- nu trebuie sa prevad viitorul ca sa vad asta. stiu cat o iubesti si ca protejand-o este cel mai important pentru tine,mai presus de orice, inclus mai sus decat sentimentele amandurora. Ia aminte. Crede in tine, voi fi “conectata” toata ziua, cand voi vedea ceva ciudat te voi anunta, bine? In plus,- a adăugat cu un zâmbet răutăcios- crezi ca voi lasa sa-i faci ceva celei mai bune prietene ale mele?
– Toata ziua, imi promiti? – am insistat, invadat de temeile mele.
– Cand te vei intoarce ma vei gasi aici, in aceasi postura, nu voi face alceva in ziua de astazi- a spus-Zero de confidenţialitate, deja stii.- a gandit in timp ce-mi afisa zambetul ei linistitor.
– Nu ma intereseaza- i-am zambit ca raspuns- Multumesc Alice.- i-am spus cu devocatie, sarutand-o pe frunte.
– Distreaza-te si relaxeaza-te, va fi totul mai usor- a gandit.
Parintii mei au iesit in gradina, stiau ca este o zi importanta pentru mine, m-au imbratisat si mi-au dat incurajari, demonstrandu-mi dragostea lor neconditionala şi o încredere în mine copleşitoare, care stiau ca n-o merit, dar voi face tot posibilul ca s-o merit.
M-am despartit cu mana, si m-am vazut indepartandu-ma de gradina prin ochii familiei mele.
Am ajuns la acasa Bellei în câteva minute, mi-am indreptat hainele nervos, şi am respirat adânc înainte de a ajunge la uşa sa. ¿As putea scapa cândva de nodul din stomacul meu?. Mi-am facut curaj si am batut la usa, suav si cu miscari articulate, mi-a raspuns alta lovitura suava, inima Bellei salutandu-ma, amestecat cu miscarile pasilor ei pe scari. Eram mai nervos.
Am respirat adanc din nou, am putut mirosi-o peste usa, activind alarma de incendiu din gatul meu, ca si cum au trecut saptamani de cand n-am mai vazut-o, nu ore. Anxietatea ar trebui sa elimine focul, mi-am oprit respiratia- o pot face, voi fi prudent, voi avea grija.- imi tot repetam, privind picioarele mele, incercand sa ma linistesc, rusinat de comportamentul meu, in timp ce o ascultam pe Bella certandu-se cu usa, in alte circumstante mi s-ar fi parut amuzant, in aceast moment doar ma gandeam ca este ultima mea optiune ca sa fug. Imposibil, deja notam atractia ei dupa usa, nu aveam scapare.
Usa s-a deschis in sfarsit. I-am privit fata zambind su am vazut cum caracteristicile ei se relaxau, parca topite de soare, inima ei loveau peretii decat am batut la usa, cgasind un nou ritm, accelerat dar armonios.
– Buna ziua- i-am spus.
Cand am privit-o bine si m-am uitat la hainele ei, mi-am pierdut firul gandurilor mele traumatizate pentru un moment si mi-a scapat un ras amuzat.
– ¿Ce s-a intamplat ? – a spus, in timp ce ma privea cu preocupare.
– Ne asortam.
Bella era imbracata cu un pulover cu guler şi blugi cafenii , la fel ca mine . Mi-am amintit ca i-am vazut hainele pe masa aseara, nu i-am acordat prea multa atentie, dar, inconstient, am ales.o pe a mea din acest motiv.
Bella a ras cu mine si sunetul rasetului ei vesel a facut ceva in inima mea.
In timp ce ea inchidea usa eu m-am indreptat catre masina ei, mi-am amintit cuvintele lui Emmett spunandu-mi ca sunt influentat de tragetie, am zambit.
Dra cand am ajuns la usa copilotului zambetul s-a sters de pe fata mea, am privit-o cu resemnare. Viteza ar fi fost acum o buna consolare, acum voi avea mult timp ca sa ma gandesc pe drum.
Bella si-a dat seama de expresia mea si mi-a zis:
– Am facut un pact. – m-a privit putin ciudat. S-a urcat pe scaunul conducatorului si mi-a deschis usa de acolo.
Am urcat dintr-o saritura.
– ¿Unde? – m-a intrebat.
– Pune-ti centura…deja sunt nervos.
Nu a fost o idee buna s-o las sa conduca, eram foarte preocupat, paranoic de fapt, calculand miscarile pe care va trebui sa le fac daca se intampla ceva neprevizibil? O fi pregatit desinul vreun joc pe drum?
– ¿Unde? – a repetat, ma privea exasperata.
– Ia 101 spre nord – i-am indicat.
Bella a pornit, mergea asa de incet incat aveam impresia ca vrea sa opreasca nu sa avanseze, nu am privit drumul ca sa nu ma exasperez in timp ce vedeam cum mergeam lent.
Cu toate cele, am vazut avantajele acestui drum lent, puteam s-o observ pe Bella cu placere, in timp ce ea examina fiecare punct al drumului inainte sa treaca cu masian peste el. Ma gandeam cu soarele azi reusea sa-i scoata in evidenta noantele de rosu din parul ei, de data asta mana mea va fi cea care il va mangaia…ei bne, dupa ce vom trece peste momentul de expunere a mea in soare. Am simtit cu frica imi strbadea coloana, nu-mi amintesc sa fi simtit asta de cand…ei bine, nu cred ca am fost atat de speriat in toata viata mea.
Pana acum Bella a fost foarte tolerabila, dar ce ar face evidenta realitatea secretelor mele? In afara de cuvintele si miscarile mele…nu au fost decat cuvinte. Cand Bella ma va vedea sub razele soarelui nu av fi cale de intoarcere.
-Ai intentia de a iesi din Forks pana apune soarele?- i-am spus cu sarcasm.
– Putin respect, aceasta masina are restui ani incat sa fie bunica masinii tale- am zambit la corectia ei. Nici masinile noastre nu sunt de aceeasi specie.
Drumul se facea mai scurt in timp ce ma concentram la miscarile mainii ei la volan, in sunetul linistit al inimii sale, in privirea ei directa pe drum, cum se incrunta cand este concentrata… M-au hipnotizat buzele ei intre-deschis, mi-am imaginat ca le amngai cu degetul, asa calde, asa umede, asa suave…m-am trezit muscandu-mi-o pe a mea, cu acelasi tip de nerabdare ca al Bellei. In timp ce electricitatea me invaluia inlocuind toate celelalte, am indraznit sa-i pun un nume: dorinta…
Am ajuns la limitele satului, i-am indicat pe unde sa continue.
– ¿Ce este acolo, unde se sfarseste asfaltul? – m-a intrebat.
– O padure- i-am spus.
– ¿mergem pe jos ? – m-a intrebat, nerabdarea s-a strecurat in vocea ei.
– ¿Este vreo problema?- i-am spus, descoperind o nou speranta ca ar da inapoi si teama ca ar face-o.
– Nu. – a spus.
Nu m-a mintit, am supus ca ii este teama de drum, cu putina abilitate de a merge. Am incercat s-o linistesc, in timp ce o voce imi spunea sa n-o fac:
-Nu te ingrijora, sunt doar 8 km si nu vom merge repede.
¿Si daca in realitate ii era teama de mine? Si daca acum ca se apropia momentul i-a in calcul advertismentele mele?
– ¿La ce te gandesti? – am intrebat-o disperat.
– Doar ma intrebam unde mergem- nu m-a mintit, era frica pe chipul ei… si ea nu voia sa-mi spuna de ce.
– Este un loc care imi place foarte mult sa merg cand este frumos afara- i-am spus, cantandu-i in struna.
Amandoi ne uitam inainte, norii au inceput sa dispara de pe cer, nu va intarzia mult pana va aparea soarele.
– Charlie a zis ca va fi un timp frumos –a comentat.
– ¿I-am spus ce evi face astazi? – am intrebat-o, mi-ar placea s-o fi facut.
– Nu.
– Dar Jessica crede ca vom merge in Seattle impreuna… ¿Nu? – mi-am amintit ca i-a spus acum 2 zile .
– Nu, i-am spus ca am suspendat calatoria…ceea ce este adevarat.
– ¿Nimeni nu stie ca esti cu mine? – am intrebat-o suparat. Dar la ce se gandea? Ce incerca sa demonstreze?
– Asta depinde…trebuie sa supun ca i-ai spui lui Alice?
– Asta ajuta mult. Bella- i-am spus prea furios ca sa-mi controlez controlul- te deprima atat de mult Forks incat vrei sa te sinucizi?
Ce va urma? m-am intrebat furios. Sa-si taie incheietura mainii ca sa incerce daca ma pot abtine?
– Ai spus ca un exces de publicitate despre noi ti-ar putea cauza probleme?
– ¿Si pe tine te preocupa posibilele mele problema? si daca nu te intorci acasa?
A negat cu capul, incapatanata, fara sa-si ia capul de la drum.
– ¿Ce pretinzi cu asta? –am intrebat cu vocea joasa, prea joasa, nu m-a auzit.
Ce semnifica asta? Bella mi-a pregatit drumul ca, daca lucrurile ies rau, sa nu ma banuiasca pe mine? Voia sa-mi demonstreze increderea ei? Teama ei? Avea ea impresia ca nu va fi in pericol cu mine? dar eu nu am incetat sa o avertizez, la fel ea credea ca daca mergem sa dam o plimbare nu i-as face niciun rau, dar eu luptam cu dorinta incontinuu, setea ma ardea incontinuu, amintinudu-mi dorinta cea mai bazica din naturaletea mea.
Nu, ea stia pericolul prin acre trecea, dovada era precis ceea ce a facut. Dar ea avea grija de mine, se ingrijora de siguranta mea mai mult decat de a sa, stia ca daca…daca as omori-o…am simtit o durere ingrositoare cand am simtit acele cuvinte, daca o omor eu voi fi principalul suspect, si ea a incercat sa ma protejeze. Risca totul si putea totul in mainile mele, in autocontrolul meu. Am condamnat-o. Te simti orgolios de ce ai facut m-am certat pe mine insumi, detestandu-ma. Am fost atat de orgolios, implicand-o in aceasta relatie, condemnand-o la o trgedie, acum imi doream dragostea ei, mi-am satisfacut capricile dorinte punand-o in pericol, si acum ea mi-o oferea pe tava, constienta de alegerea ei, oferindu-mi viata ei.
M-a asaltat din nou viziunea lui Alice, de aceasta data n-am alungat-o din capul meu, simtind ca meritam durerea pe care mi-o cauza. De data asta era diferita… M-am vazut cu Bella nemiscata in bratele mele, gatul ei era mangaiat de dintii mei…ochii mei rosii pentru sangele ei. Am putut simtii satisfacerea corpului meu, cu focul a dat un pas inalt, monstrul era satisfacut.
Am simtit golul in pieptul meu…am privit ochii ei goi, am auzit linistea inimii sale…si am simtit durerea care mi-o cauza asta…am putut simtii nebunia, agonia…si am stiut ca voi renunta sa exist in acelasi moment in acre si ea ar face-o. Si atunci viziunea s-a schimbat si pe cine sustineam in brate era pe mine insumi.
Am stiut, fara indoieli, ca niciodata nu voi fi in stare sa-i fac asa ceva Bellei. Nu doar dragostea ma va impiedica sa fac asta ci propriul meu instinct de supravietuire.
M-am simtit usurat, dispus sa continui, dintr-o data condus de forta sentimentelor fata de bella, dupa epifania mea stiam ca monstrul nu va castiga niciodata, dar nu puteam scoate accidentele, trebuia sa am grija, nu trebuia sa uit nici macar un moment fragilitatea ei.
Am ajuns in sfarsit la finalul drumului, Bella a oprit masina si a coborat fara sa ma priveasca, inca era suparata pe mine. Am lasat puloverul meu pe scaun si am inchis usa cu foarte multa forta, m-am bucurat ca vechea masina este asa puternica. Am ramas privind padurea un moment. Dupa m-am miscat putin, fara sa am puterea sa o privesc, rusinat ca m-am purtat asa urat cu ea.
-Pe aici- i-am spus, intrand in padure.
– Si poteca?- m-a intrebat speriata, intre timp se apropia de mine.
– Am spus ca la finalul drumului este o poteca, nu ca vom merge pe ea.
– Nu mergem pe poteca?- a spus cu un ton isteric in vocea ei.
– Nu te voi lasa sa te pierzi- i-am spus fara sa ma pot abtine sa nu rad putin de ea.
M-am intors ca s-o privesc atunci, si ea si-a dat jos puloverul, o camasa fina fara maneci o acoperea acum, lipindu-se de pielea ei, arandu-i corpul, aratandu-mi pielea ei aproape transparenta mangaia oasele atractive ale claviculei sale, m-a lasat fara aer. Un val de dorinta mi-a strabatul corpul, impingandu-ma s-o ating. Dar expresia ei m-a oprit, si ea ma privea, dar chipul ei arata durere si indoieli…m-am simtit ranit.
– ¿Vrei sa te intorci acasa?- am spus, temandu-ma ca va spune da mai mult ca niciodata.
– Nu – mi-a raspuns repede in timp ce se apropia de mine.
– ¿Ce merge rau? – am intrebat-o ingrijorat, privind-o cu dragoste.
– Nu sunt o plimbatoare buna –mi-a spus trista- Trebuie sa ai rabdare cu mine.
-Pot fi rabdator daca fac un efort- am incercat sa glumesc ca sa-i scot un zambet.
Doar am reusit una foarte mica si ochii ei inca erau tristi.
– Te voi intoarce acasa – i-am promis.
-Daca vrei sa merg 8 km traversand padurea inainte de apus, ar fi bine sa-mi indici drumul. – mi-a spus aspru.
¿Ce se inatmpla acum? Asta nu era doar teama de a merge pe jos, imi ascundea ceva, am privit-o, dar nu am primit niciun raspuns. Asa ca am ascultat si i-am aratat drumul.
Umorul Bellei nu s-a schimbat in timp ce urcam muntele, am fost mereu langa ea, avand grija sa nu se impiedice, dar ea mergea foarte bine. In ciudata apropierii, Bella s-a fortat sa nu ma priveasca, inca era suparata pentru ce am vorbit in masina.
Ne-am intalnit cu niste arbori cazuti pe pamant, am ajutat-o sa treaca obstacolul, luand-o de brat, contactul cu pielea ei calda a fost minunat, agitandu-ma in interior si sunetul inimii sale, accelerandu-se reusind sa trezeasca ceva in interiorul meu, inima mea ar bate la fel de tare daca ar putea, m-a privit rosie putin rusinata, cand am atins solul mi-a retras imediat mana.
Am ajutat-o din nou cativa pasi mai in fata, cu niste pietre, repetandu-se atat de mult senzatiile mele cu inima sa. M-am indepartat din nou repede, cu caldura atingerii sale imprimat in mana mea.
In timp ce mergeam o noua senzatie s-a instalat in mine, mi-am amintit ca am citit o expresie care o descria perfect, fluturi in stomac, ma simteam nervos si euforic in acelasi timp, plin de sperante si mort de frica. Nu am putut suporta linistea care ma impingea sa analizez totul. Asa ca m-am intors ca o interoghez din nou despre viata sa, inca aveam milioane de intrebari sa-i pun. Ea a raspuns la toate, dar in vocea ei detectam ca inca este suparata.
Cand soarele a inceput sa se filtreze printre ramurile copacilor Bella a suferit o schimbare, dintr-o data umorul ei s-a schimbat.
– ¿Inca nu am ajuns? – m-a intrebat incruntata in timp ce-si abtinea un raset jucaus pe buzele ei.
– Aproape – i-am spus, zambindu-i multumit- Vezi stralucirea din fata?
– Humm –am vazut-o incretandu-si ochii ca sa vada in fata- Ar trebui?- mi-a spus concentrandu-se.
– Poate este prea departe pentru ochii tai- i-am spus zambind jucaus.
– Cred ca este timp sa fac o vizitala oftalmolog- a murmurat ea, prefacandu-se ranita. Zambetul meu s-a facut mai mare in fata comentariului ei.
Dar dupa un timp Bella a grabit pasul , land-o inainte, era evident ca a notat schimbarea de lumina si se indrepta intr-acolo nelinistita. Am lasat-o s-o i-a inainte dupa ce m-am asigurat ca drumul nu are niciun obstacol.
nelinistea m0a invadat luand toate celelalte.
Bella a iesit pe pajiste, vizibil fascinata de frumusetea ei, florile salbatice straluceau cu toata flendoarea lor,erau stropi de culoare verde pe jos, primavare intra mereu prima data pe acest coltisor din Forks. dar niciodata nu l-am vazut eu asa frumos, cu Bella in centru ei, acum era un loc magnific, ca intr-o poveste.
Am facut un pas si imediat m-am oprit , paralizat de neliniste, am privit in jos, temandu-ma ca iesind ea m-ar privi ca pe monstrul din istorie.
S-a intors cu o miscare parca dansatoare, cu ochii plini de minunatie, dar chipul el s-a schimbat cand nu m-a gasit imediat si-a fortat privirea si m-a gasit adapostit sub protectia umbrelor.Ochii ei s-au umplut atunci de curiozitate. A avansat un pas cu un zambet imens pe buzele ei, a intins mana invintandu-ma sa ma reunesc cu ea. Am ridicat mana ca s-o avertizez sa ma astepte acolo, am imspirat profund, a sa-mi alung temerile si am avansat ca sa-i arat asa cum sunt, am simtit ca si cum Bella ar avea inima mea in mainile ei.
Aici este tot capitolul, ma rog utima parte din acest capitol. are in jur de 11 pagini, aveti ce citii, nu? Sper ca nu v-ati suparat pe mine si sper sa va placa. Daca este ceva ce nu v.a placut va rog frumos sa-mi spuneti. Imi cer scz pt greselile de ortografie, dar m-am grabit.Multumesc frumos,
Elena!
elenaeremia 