2) Confesiuni ( partea a doua)

M-am intors in casa ca sa ma schimb, totul era linistit, ii vedeam doar pe Carlisle si Esme, care erau in salon, Carlisle era pe punctual de a pleca la spital. M-au salutat cu un zambet curios, au vorbit despre mine si chiar daca erau preocupati de situatie, sentimental de bucurie inca predomina in mine. Le-am intors zambetul multumindu-le. Ceilalti erau tot in casa, dar bucurandu-se de putina intimitate.

Dupa ce m-am schimbat m-am asezut putin la pian, cand nu eram cu Bella imi placea sa-I cant melodia ei ca sa-mi tina acompanie.

Emmett a coborat dupa putin timp, m-am ridicat de la pian si i-am indicat ca astazi voi pleca din nou singur. A acceptat cu un zambet hazliu. S-a abtinut sa faca comentarii, dar sigur, eu I le  puteam vedea in minte, cum sa nu, radea de mine. Nu o facea cu intentie rea, doar i se parea totul asa hazliu.

Mi-am oprit masina pana in strada Bellei, asteptand ca tatal ei sa plece. Am cautat mintea lui Charlie si sunetele lui Bella, doar ca sa vad daca ea este treaza, ca sa stiu aspectul ei din aceasta dimineata, el se uita la chiuveta, dar ştiam că ea era în cameră, deşi el nu a spus nimic despre imaginea sa.

Charlie era preocupat pt fiica lui si pt banchet, preocupat gandindu-se ca ea nu s-a dus pt ca n-a fost invitata de nimeni, dar nu stia cum sa atinga subiectul fara sa-I raneasca sentimentele fiicei sale, am ras intre dinti, daca ar stii el prin cate a trecut fiica sa ca sa nu mearga la banchet .  În ciuda intenţia mea iniţială pentru a le oferi intimitate, curiozitatea m-a ajuns din urma.

– In sambata asta… – a spus in timp ce se apropia de chiuveta si a deschis robinetul

– ¿Da, tata? – Vocea Bellei suna precauta.

– ¿Inca esti incapatanata sa te duci in Seattle?

¿Ii va spune adevarul tatalui ei? ¿Ii va vorbii de mine? ¿despre schimbul de planuri? Asta mi-ar fi placut.

– Asta era planul. – A zis Bella, fara sa minta si fara sa spuna adevarul.

– ¿Esti sigura ca nu vei putea sa te intorci la timp ptr banchet?

– Nu ma voi duce la banchet, tata. – Ea a spus furiosa şi a schimbat subtil subiectul. Am fost frustrat, am vrut Charlie sa se fi întors pentru a-i  vedea expresia Bellei, trebuie să fie fermecătoare …

– ¿Nu te-a invitat nimeni? –a indraznit sa intrebe pana la urma

– Este fata care alege..

– Ah. – a raspuns Charlie, conversatia asta nu l-a lamurit mult si si-a multiplicat preocuparea, dar nu a zis nimic. In sfarsit a privit-o pe Bella, ca sa-I faca un gest cu mana de ramas bun. Ea era minunata in aceasta dimineata, s-a imbracat cu un pulover verde, de aceasta data marimea ei, era mult mai bine decat pulloverul enorm de ziua precedenta, dar nu se puteau compara cu camasa albastra de acum două zile…mi s-a parut ca era obosita, dar nu am putut vedea clar din mintea confuza a lui Charlie. Ei bine, voi avea rabdare, trebuia sa plece curand.

Charlie a plecat cu masina de politie, am apropiat Volvo de casa si am lasat-o in fata usei. Dupa cateva secunde a aparut chipul Bellei sus, la fereastra, ochii ei s-au luminat inconfundabil de fericire vazandu-mi masina. Ea nu m-a putut vedea pe mine. Dar daca m-ar fi putut-o face, ar fi vazut exact ce am vazut eu in ochii ei.

Un zambet inconfundabil s-a instalat pe buzele mele, si nu am mai putut scapa de el, chiar daca am incercat, doar am reusit sa-l fac mai mare. A fost mândria mea care a scapat de sub control şi fericirea zboara în interiorul pieptului meu. M-am uitat pe furiş cand se apropia  cu pasi retinuti, dar joviali, parea ca se controleaza ca sa nu sara in sus, a deschis usa masinii si mi-a dat cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata, eu in schimb nu am reusit sa  scap din prima.

– Buna ziua. Cum esti astazi? – Am văzut consecinţele noptii sale agitate sub ochii ei, ochii ei aveau cercurile intunecate aproape la fel de clare ca ale mele.

-Bine, multmesc.- mi-a spus, debordand entuziasmul. Ce astepta? Ea intotdeauna raspundea la fel la aceasta intrebare.

– Pari obosita- am insistat

– Nu am putut dormii- a marturisit intr-un final, in timp ce-si aranja parul, ce a facut sa circule aroma sa prin toata masina, alimentand focul din gatul meu…

Duleros dar suportabil, am zambit mandru de controlul meu.

-Nici eu- am glumit. Am pornit masina si am pornit spre liceu.

– Asta este adevarat. Presupun ca eu am dormit putin mai mult ca tine- mi-a spus razand. Ar putea exista un sunet mai frumos in aceasta lume?

– Pariez ca asa este- i-am spus, amintindu-mi chipul ei in timp ce dormea noaptea trecuta.

– Ce ai facut noaptea trecuta?- intrebarea ei m-a uimit, ca si cum ea m-ar fi  putut vedea aseara in camera ei. Am ras intre dinti , asta era imposibil, oricum nu-I voi raspunde la intrebarea asta.

– Nu vei scapa. Astazi este randul meu sa pun intrebari.

-Ah, este adevarat. Ce vrei sa aflii?- a intrebat , putin exasperata

-Care este culoarea ta favorita? –

Voiam sa stiu totul despre ea, trebuia s-o cunosc pana la cel mai mic detaliu. ea si-a dat ochii peste cap.

-Depinde de zi

-Care este culoarea ta favorita astazi? – am insistat. Intre timp ce vedeam culoarea albastra de la camasa sa. .

– Maroul, probabil- mi-a spus

– Maroul? – am intrebat straniu

– Sigur. Maroul semnifica caldura- nostalgia s-a introdus in vocea ei- Mi-e dor de maro. Aici este o substanţă verde, moale si pufos acoperă tot ce  trebuia sa fie maro, trunchiurile  arborilor, pietrele, pamantul. – Asta avea sens. Maroul era culoarea orasului pe care il iubea, in care a crescut.

Uitandu-ma in ochii ei ciocolatii, frumosi si brilianti m-am gandit ca de astazi inainte maroul va fi si culoarea mea preferata. La fel era si parul ei inchis. L-am privit, intrebandu-ma daca era asa suav cum parea. Doream sa-l ating.

-Ai dreptate. Maroul semnifica caldura.

Mi-am ridicat mana si i-am atins parul de pe umar, dandu-l pe spate…era mai suav decat aparea. Inima ei s-a oprit, a înclinat uşor capul spre mâna mea.

Am ajuns la liceu, m-am dat intr-o parte cu scuza ca trebuie sa parchez masina, in timp ce-mi retrageam mana, cu mare efort, din nou pe volan. Ce s-a intamplat cu acel “nu voi face greseli”? Mi-am reprosat singur, remuscarea ma ardea asa de tare precum setea, oare nu voi fi in stare sa ma controlez? Trebuia sa ma controlez mai mult… de fapt in realitate …nu faceam niciun rau, nu?  Ei se parea ca-I place. Incepeam sa-mi justific actele…eram de neiertat. Fara sa comit greseli, mi-am repetat. De fiecare data o faceam mai putin convins…am facut alta intrebare aleatorie, ca sa ma distrag pe mine insumi.

– Ce CD ai pus in aparat? – am intrebat, supararea cu mine insumi din voce am facut-o main dulce.

– Ultimul lui  Linkin Park. – Mi-a spus.

Am zambit, si eu aveam acel CD in masina mea. Altceva comun cu ea, muzica parea ca ne uneste. Am deschis compartimentul unde aveam CD si am scos unul.

– De la Debussy la asta?-  am glumit, aratandu-I caricature, ea l-a privit mirata.

Am deschis usa masinii, si am incercat sa merg, cat mai repede uman posibil, ca s-o pot deschide pe a ei. De data asta am avut noroc, s-a incurcat cu centura de siguranta si mi-a dat timp ca sa-I deschid usa, m-a privit in timp ce o tineam deschisa si mi-a dat un zambet ucigator.

Am mers impreuna cat mi-a permis, simtind caldura sa dar fara contact fizic. A trebuit sa lupt contra mainii mele, care voia cu disperare sa o atinga pe a sa. Am facut-o pumn, de fiecare data era mai dificila.

Tot ce am reusit in acea zi a fost ca in sfarsit Bella mi-a spus 2 secrete, punand detalii pe lista mea. Totul era unit intr-o forma subtila cum era ea, filmele ei favorite imi indicau ca era romantica, cartiile ei, aproape toate erau cu personaje complicate, pline de imprefectii umane, situatii in care dragostea nu iesea intotdeauna victorioasa. Niciodata nu mi-a dat un titlu favorit, -a declarat nepunticioasa da aleaga una dintre cartiile ei sau filmele. M-a surprins cat de putin a calatorit, in clase eram visator, gandindu-ma ca o voi duce in niste locuri care ii plac…Vocea ei a intrat in capul meu ca o melodie, sunetul cel mai frumos de care m-am bucurat vreodata, eram in stare sa ma indepartez de toti ceilalti, sa numai ascult pe nimeni atunci cand Bella imi vorbea. Bella era centrul universului pentru mine, cel mai important si interesant.

La pauza de masa am asteptat-o in fata clasei sale din nou, ma bucuram de schimbarea chipului ei de fiecare data cand ma vedea acolo. Ma bucuram in special atunci cand nu ma vedea imediat ca sunt acolo si ma cauta cu privirea nelinistita, pana cand ochii ei ii gaseau pe ai mei si se umplea de pace, si obrajii ei de o culoare delicioasa.

– Buna – i-am spus zambaret.

– Buna – Mi-a spus, fara sa-si ascunda entuziasmul.

Am mers a in liniste pana la cafetarie. Astazi, chiar eram mai relaxat. Relaxat pentru ca Bella imi cunoastea secretele si ca familia mea a acceptat-o pe Bella. Nu stiu daca era acea senzatie care ma facea sa ma simt mai relaxat, la fel si in schimbarile mele de umor, in lupta intre dorintele mele si ce este corect, dar dovezile de afectiune ale Bellei nu-mi mai cauzau preocupare. Si de ce sa neg, imi simteam inima scufundata in dragoste. Nu mai era vorba de speranta, acum este realitatea.

Cand am intrat in cafetarie , gandurile lui Mike mi-au atras atentia, astazi erau mai invidiosi si erau mai atenti pe ea decat pe mine.

-As vrea sa fiu eu cel care merge langa ea, sa o iau de talie. Sper sa se sature repede de acest ciudat…

Cand o acompaniam pe Bella , care mi-a luat-o inainte si a luat o tava, m-am intors la el si i-am dedicat un zambet infricosator, cu toata intentia de a-l speria. Am vazut cu satisfactie cum chipul lui devenea alb, la fel ca si mintea lui. Jessica care statea langa el, si-a dat seama de reactia sa, dar cand a privit unde se uita Mike a inghetat. Ne-a vazut pe mine si pe Bella de la spate. Nu m-a interesat catusi de putin ce credea despre asta.

-Ia ceva si pentru mine- i-am reamintit Bellei, vazand ca si-a luat numai un mar si o limonada.

-Ce ai pofta sa mananci astazi? – m-a intrebat cu un zambet rautacios pe buze.

Definitiv, mi-am confirmat ca simtul ei de umor este morbid. Ei bine, odata asumat mi s-a parut amuzant, sa rad de propiile ei slabiciuni, am inceput sa ma indoiesc ca ea ma lua in serios. I-am continuat putin jocul.

-Humm..vad mancarea mea preferata chiar in fata mea…dar stii, sunt la dieta- Am privit-o, zambindu-i rautacios. Am auzit cum inima ei se accelera, am speriat-o? Obrajii ei s-au inrosit si s-a intors inapoi spre mancare.

-Atunci pizza?- m-a intrebat fara sa ma priveasca, inca mai avea putin umor in vocea ei, dar si putina rusine. Nu puteam suporta ca nu-i vedeam chipul in acest moment, nu am putut rezista si am cautat-o in mintea baiatului din fata. Inca era rosie si buzele ei incercau sa retina…un zambet. Deci nu era speriata, ceea ce Bella ascundea era rusinea pe care i-a acuzat-o faptul ca se simtea magulita. Ce voi face cu fata asta? Trebuia sa-i las mai clar faptul ca era in pericol cu mine, sa stie cu ce anume se juca. Dar voi astepta pana sambata, astazi conversatia va fi doar in jurul ei.

Ne-am asezat la masa noastra, unul in fata celuilalt. Insa erau multi ochi curiosi care ne priveau cu uimire, dar i-am ignorat. Mi-am auzit fratii asezandu-se la masa. Toti ma observau cu o curiozitate disimulata, singura care o facea cu putin ura era Rosalie. M-am bucurat cand am vazut in mintea lui Jasper ca a acceptat, in plus, era bucuros pentru mine, vazand cum ma simteam.

-Care este bijuteria ta preferata?- am intrebat-o, intorcandu-ma la noi. Intre timp prezenta celorlalti se stingea.

-Topazul- a raspuns repede. Si in acel moment  s-a inrosit. Nu exista mod ca o  intrebare  sa fie rezolvata cu un raspuns. Ce a  facut-o sa se inroseasca? Si-a amintit ceva?

-Ce?- am intrebat-o curios

-Ce?- a repetat prefacandu-se, ca si cum nu s-a intamplat nimic.

-La ce te gandesti?- am intrebat-o zambind, sa minta nu era punctul ei forte, am vazut cum sangele ei lovea furios obrajii, caldura lor ma incalzeau de pe partea cealalta a mesei. Si mirosul lor s-au intensificat.

-Nimic, intr-adevar…intrebarea urmatoare- mi-a spus privindu-ma cu capul coborat.

Ei bine, nu mi-a lasat alta alternativa, am privit-o intens in ochi, incercand sa o ametesc, ieri a functionat…

-Bella, te rog…minti fatal- ea si-a intors repede privirea spre mancarea ei, ascuzandu-si privirea. Privirea mea nu si-a facut efectul.

-Nu- a zis.

-Spune-mi – am zis, putin suparat pentru ca nu vrea sa-mi spuna. Ea a cedat.

-Este culoarea ochilor tai astazi- a raspuns fara sa-si ridice privirea, jucandu-se  cu niste suvite din parul ei- Presupun ca voi spune onixul peste 2 saptamani.

M-am simtit  instantaneu magulit, am simtit ca ochii mei ma usturau, ca si cum ar vrea sa planga, imi doream s-o imbratisez cu toata inima mea, dar m-am controlat. Trebuia sa invat s-o fac. In acest moment mi-ar fi placut sa-i intorc complimentul, sa-i vorbesc de cum ochii ei ciocolatii care ma faceau sa ma simt ca si cum inima mea ar batea din nou. Dar m-am controlat, din teama a daca as lasa sa-mi scape toate acele cvinte n-as mai fi in stare sa ma opresc. Am schimbat subiectul.

-Care sunt florile tale favorite? – am intrebat-o.