6) El reflejo ( partea a 2)

In ziua urmatoare ma simteam minunat, chiar daca atunci cand m-am intors acasa am primit multe reprosuri de la Rosalie, i-am raspuns cu un zambet care a reusit s-o enerveze mai rau, nici nu-mi pasa. Distras, am completat ultimele detalii cu Alice ca sa mergem la vanatoare si mi-am luat masina ca sa ma intorc la casa Bellei, aveam nevoie de vreo scuza? Nu, eram sigur ca ea va fi fericita. Ma simteam ca pe un nor, zambind ca un idiot indragostit. Si incantat sa fiu asa.

Am auzit-o pe Bella fluierand prin casa, si pe Charlie facandu-I un comentariu despre cat de fericita era in aceasta dimineata, vazand-o coborand scarile sarind.

Am inceput sa rad, eram fericit sa realizez ca numai eu eram asa in aceasta dimineata.

Mi-am apropiat masina de casa ei in acelasi timp in care Charlie a plecat, Bella a iesit imediat. S-a indreptat spre mine, radia de fericire, parea un inger.

S-a urcat repede in masina mea, si mi-a daruit un zambet foarte dulce. I-am zambit amuzat, dandu-mi seama cat de nerabdatoare era sa se reuneasca cu mine, nerabdare la fel ca a mea.

– ¿Cum ai dormit?- am intrebat-o, stiind raspunsul

– Bine. ¿Cum a fost noaptea ta?

¿Noaptea mea? Cea mai fericita din viata mea, iubirea mea.

– Placuta- i-am spus, zambit mai mult si incercand sa-mi opresc cuvintele de iubire.

– ¿Te pot intreba ce ai facut?

– Nu – am raspuns repede -, ziua de astazi inca este a mea.

Azi voiam sa-mi vorbeasca despre persoanele care erau in jurul ei, persoanele care o iubeau si persoanele pe care le iubea.

Dimineata trece repede in timp ce ea imi vorbea despre mama ei, am inceput sa-I prind din nou tonul placut al vocei ei, m-am amuzat sa ascult nebuniile pe care le-au facut impreuna, intotdeauna influentata de personalitatea lui Renee. Mi-a vorbit si de bunica ei, pe care a pierdut-o nu de mult si cum majoritatea amintirilor ei se vor dilua in memoria ei.

In drum spre cafetarie, la ora pranzului, mi-a venit dintr-o data in minte ca ea poate s-a indragostit inainte In Phonix, poate ea a trait o poveste de dragoste. Nu m-am gandit la asta pana acum…am simtit multa gelozie, chiar daca stiam ca asta ar trebui sa fie cel mai normal, ea are 17 ani. Ei bine, eu stiam povestiile de dragoste ale celorlalti adolescenti din scoala. Am incercat sa nu ma mai gandesc la asta.

– Am o curiozitate pt un lucru, dar ma tem ca te vei supara. Nu raspunde daca nu doresti…ai avut multi iubiti in Phonix?- i-am zambit ca sa-I dau curaj- este doar curiozitate- i-am repetat.

– Nu, niciunul.- a raspuns ea moarta de rusine.

– ¿Niciodata n-ai cunoscut pe nimeni care sa-ti placa? – am intrebat-o surprins.

– In Phoenix, nu. – Mi-a raspuns punand o fata trista.

Mi-am strans buzele  ca sa nu scap un raset care ar putea fi inteles gresit. Eu as fi gasit ca cel mai normal e sa fi avut cateva intalniri in Phonix. Dar sa aflu ca asta era la fel de nou ei cat si pt mine m-a emotionat. Maine vom avea prima intalnire din viata noastra.

¿Sau cea din Port Angeles conteaza?

In cafetarie am luat tava si am inceput sa aleg mancarea pt pranz.

-¿Ceva in special? – am intrebat-o.

– Nu, ce ai ales este pefect. – a zis.

Ne-am asezat la masa noastra. Alice incerca sa-mi atraga atentia.

– Aminteste-ti ca vom pleca dupa pranz, pot sa  ma apropi si sa mi-o prezinti? Te rog, te rog!

Am privit-o aproband, observand ca ea deja a vazut raspunsul meu, si presintind ce se va intampla in cateva minute. Stia ca mai devreme sau mai tarziu va venii momentul in care le voi prezenta, oricat ar trece. Asa ca dc nu acum?

– Astazi ar fi trebuit sa te lasa sa-ti iei masina- i-am spus, cand mi-am dat seama ca astazi eu si Alice vom pleca cu masina mea.

– ¿De ce ?– a vrut sa stie.

– Voi pleca cu Alice dupa masa de pranz – i-am explicat.

– Ia te uita. Este bine, nu stau prea departe ptr a face o plimbare- mi-a spus fara sa-si disimuleze deceptia. Oare o fi ptr ca va trebui sa mearga pe jos? Sau ptr ca nu-si va putea petrece ziua cu mine?

– Nu vei pleca acasa pe jos. Vom lua masian ta si o vom aduce ptr tine aici- i-am spus in timp ce planuiam asta.

– Nu am luat cheia cu mine- a zis cu vocea scazuta- Nu ma deranjeaza daca merg, pe bune.- spunea sincer, atunci o fi a doua optiune?

Am negat cu capul, oricum nu-I voi permite sa plece pe jos pana acasa.

– Masina ta va fi aici si cheia ta va fi in contact, sau ti-e teama ca ti-o va fura cineva? – am spus, incercand sa nu-mi scape rasul. Cine ar vrea sa fure acea veche masina?

– De acord – mi-a spus, putin enervata, dar cu putina incredulitate. Am zambit, ea imi subestima metodele.

Dintr-o data, tipetele mentale ale lui Rosalie s-au intalnit in capul meu. Alice i-a povestit planurile noastre si scanteia a reinceput sa sara.

– ¡Din cauza ta maine vom trebui sa ne mutam cu totii! Te-ai gandit la asta? Uita-te acum cu ea. Cine crezi ca va fi primul suspecios daca ii vei face rau? Nu ca eu nu m-as bucura daca i-ai face ceva…dar probabil nu ne-am intoarce in Forks decat peste un secol si atunci  un afis cu fata ta lipita pe peretii cladirilor cu titlul “ Cautandu-l ”

Difenitiv Rosalie a reusit sa-mi strice umorul. Eu nu-I voi face rau Bellei, dar de ce Alice nu vedea asta la fel de clar ca mine? Nu putea sa fie sigura, poate e ceva involuntar, in plus ea mi-a spus ca este foarte putin probabil si eu voi avea multa grija…

– ¿Unde te vei duce? –  m-a intrebat Bella scotandu-am din gandurile mele.

– La vanatoare – i-am spus fara sa ma gandesc prea mult, cuvintele mi-au iesit brusc din cauza schimbului meu de umor- Daca voi fi maine singur cu tine, voi lua toate precautiile posibile- Cum puteam s-o fac sa treaca prin toate astea? Ar trebui sa anulez, “putin probabil” este prea riscant. M-am inecat cu egoismul meu, si am inceput sa  justific ca ma pot controla- Intotdeauna o poti anula, doar stii nu?

Staim ca ea n-o va face, era un joc murdar, dar, singurul lucru pe care il puteam face este s-o avertizez, cu putin noroc poate reusesc s-o sperii, m-am gandit fara sa cred asta.

– Nu – a zis, si m-a privit direct in ochi – Nu pot.

Nici eu. M-am gandit. Ce usor era s-o inteleg si reflecam sentimentele ei cu ale mele. Nu pot sa dau inapoi. Orice lucru ar durea mai putin decat sentimentele noastre coplesite. Noi nu aveam alta optiune. Ma simteam ca si cum m-ar târâ o apa de rau, pe niste praguri abrupte, putea sa ma loveasca, sa ies din apa…sa ies din apa ar fi una dintre cele mai mari agonii. Si Bella ar iesii cu mine de mana.

– Poate ai dreptate- i-am spus. Nu ma interesa ca n-am optiuni, dar uram ca Bella nu are nici ea.

– ¿La ce ora te voi vedea maine? – m-a intrebat trista.

– Depinde…Este sambata. Nu vrei sa dormi pana tarziu?- am intrebat-o.

– Nu. – a raspuns rapid. Mi-am abtinut rasul, intr-adevar era nerabdatoare sa vina ziua de maine.

– Atunci, la aceeasi ora ca de obicei- i-am spus- Va fi Charlie acolo?

-Nu, maine se va duce la pescuit.- a raspuns zambind multumita si  inconstienta, sau mai bine ii era teama.

– ¿Si ce se va intampla daca nu te vei intoarce?- i-am spus, ultimul avertisment, m-am gandit.

Aici este continuarea :X. Mie mi-a placut. Asa… scuzati-mi greseliel dar m-am grabit. Sper sa ma intelegeti.